Echipele mari din Europa au psiholog?

Am intalnit frecvent intrebari de tipul:

De ce nu exista psihologi sportivi cunoscuti?

sau, sub o alta forma dar tintind in acelasi loc:

Echipele mari din Europa au psiholog?

Da, sub o forma sau alta cel putin o parte dintre cluburile mari din Europa lucreaza cu psihologi. Faptul ca psihologii nu sunt cunoscuti este foarte usor explicabil. Nici preparatorii fizici, fizioterapeutii sau medicii nu sunt cunoscuti, dar ei sunt acceptati ca prezente normale si necesare intrun club de fotbal. Poate situatia psihologilor nu este inca aceeasi – in sensul ca multe cluburi lucreaza cu psihologi doar sub forma de colaborare -, dar aceasta este directia.
Desi nu cunosc multe nume de psihologi sportivi care sa fii lucrat cu echipe de fotbal, dau exemplele pe care le cunosc:

Miguel Angel Gomez este psihologul echipei F.C. Sevilla, castigatoarea cupei UEFA in anii 2006 si 2007.

La A.C. Milan, Bruno Demichelis este psihologul sef al Mind Room, parte din Milan Lab, proiect inceput in 2002 prin care clubul se ocupa de administrarea din punct de vedere psiho-fizic al jucatorilor sai. La Milan Lab lucreaza in total in jur de 40 de specialisti din diferite domenii (printre care: medici, terapeuti fizici, psihologi, nutitionisti, “chiropractors” – nu cunosc traducerea in romana a termenului). De la infiintarea Milan Lab in 2002, AC Milan a castigat de 2 ori Liga Campionilor si a mai jucat o finala.

Bill Beswick, psiholog britanic, a lucrat in cariera sa pentru Derby County, Middlesbrough, dar si pentru Manchester United, iar mai nou, anul acesta, Roy Keane acum antrenor la Sunderland, care il cunoaste pe Beswick din perioada sa de la Manchester United, l-a chemat pe acesta pentru a-l ajuta in incercarea sa de a evita retrograderea echipei (care a si fost reusita pina la urma).

Hans-Dieter Hermann, a lucrat ca psiholog pentru echipa nationala de fotbal a Germaniei, fiind adus de Juergen Klinsmann in perioada in care acesta a antrenat echipa. A fost prima data in istorie cand nationala Germaniei a angajat un psiholog. Nationala Germaniei a obtinut in aceea perioada locul III la Campionatul Mondial din 2006.

Anul acesta, Avram Grant, la Chelsea a colaborat temporat cu psihologul sportiv George T. Mumford. American de origine, Mumford a lucrat in trecut intre anii 1993-1998 pentru echipa de baschet Chicago Bulls, care au castigat in aceea perioada 3 titluri de campioni NBA, si  pentru L.A. Lakers intre 1999-2003, care au castigat si ei 3 titluri de campioni NBA in perioada respectiva.

De unde pasiunea pentru psihologie sportiva

Ce postez astazi e despre mine. In mod normal evit sa fac astfel de posturi, blogul acesta incercand sa fie in primul rand un loc util celor interesati de psihologia sportului si nu un loc in care eu vorbesc despre gandurile, preocuparile sau problemele mele. Am considerat insa ca ceea ce voi scrie acum va fi de folos celor ce inceraca sa inteleaga perspectiva din care privesc eu psihologia sportului.

Aseara o prietena m-a intrebat: de unde pasiunea asta pentru psihologia sportului? Nu am stiut sa ii raspund pe loc pentru ca nu ma intrebasem niciodata. Cred ca a aparut pe nesimtite, asa cum apar probabil pasiunile in general.

Nu am acordat importanta intrebarii, dar astazi, gandindu-ma la un proiect viitor mi-a venit un raspuns.

Pasiunea mea pleaca de la multe clisee pe care le folosesc comentatorii: “Au castigat pentru ca si-au dorit mai mult victoria.”, “Si-au subestimat adversarii si fotbalul i-a pedepsit pentru asta.”, “In seara asta echipa noastra a jucat cu teama, ne-am respectat prea mult adversarii.”, “Golul primit le-a turnat plumb in ghete“, “Marcarea golului i-a descatusat pe jucatori care acum parca zburda pe teren.”, “Spiritul de echipa s-a vazut pe teren.”, “Baietii au jucat cu daruire, au fost niste adevarati luptatori.”, “Atacantul si-a pastrat sangele rece si a marcat un gol foarte important.”, “I-au cedat nervii si a facut un fault inutil lasandu-si echipa in inferioritate numerica.”, “Lipsa de concentrare si-a spus cuvantul si am primit gol foarte usor.”

Uitandu-ma la meciuri mai ales atunci cand jucau echipele mele favorite ma gandeam ca ar fi minunat sa ajung sa detin “secretele” unor astfel de situatii. Sa pot face echipa mea sa fie mai puternica psihic, “sa doreasca mai mult victoria”, “sa fie mai concentrati”, etc.. Acum aflarea acestor “secrete” si aplicarea lor sunt obiectivele mele ca psiholog.

Impresii dupa workshopul de Psihologia Sportului

Am ramas cu o impresie mixta despre eveniment, pe de o parte au fost lucruri bune, pe de alta parte au fost lucruri rele. In primul rand e bine ca exista oameni care se ocupa si se preocupa de aceste subiecte in Romania. Apoi, pentru mine personal a fost util ca am avut ocazia sa vad cine sunt acesti oameni si cum vad ei lucrurile. Si pot sa spun ca ei vad lucrurile dintr-o perspectiva suficient de buna pentru a putea obitne rezultate in munca lor. Adica, sa spun altfel, viziunea e buna, de acum ar trebui sa se preocupe cum sa o puna in practica. Si aici apar problemele.

Primul lucru rau pe care l-am observat: o participare foarte redusa la acest eveniment (comparativ cu alte prezentarii din cadrul salonului de psihologie). Al doilea: modul in care a fost prezentat continutul nu s-a ridicat la nivelul continutului. Pot spune defapt ca aceste neajunsuri sugereaza o problema mai mare cu care se confrunta psihologia sportului in Romania: o imagine negativa, neutra sau neclara datorata unei promovari inexistente sau ineficiente. Totusi aceasta prezentare reprezinta unul din primii pasi in aceasta directie. Un pas un pic timid dupa modul meu de a vedea lucrurile dar totusi un pas.

Defapt dintre cele 3 ramuri ale psihologiei sportului (cercetare, practica si educatie) putem spune ca cel mai slab stam la practica. Cel putin din cate stiu eu inca nu exista nici un fel de forma de organizare a psiologilor sportivi din Romania in ceea ce priveste practica, ceea ce presupune ca ne aflam intr-o etapa incipenta, in care sunt doar cativa psihologi sportivi activi si care isi vad fiecare de munca lor asa cum pot.

Legat de cercetare avem acest Institut National pentru Cercetare in Sport, care insa nu se limiteaza la cercetarea in psihologie si nu poate fi deci neaparat considerat o forma de organizare a psihologilor sportivi. Oricum, cel putin se apropie de asa ceva.

In ceea ce priveste educatia stam asa si asa. Exista cursuri de Psiholgoia Sportului la cateva facultati (de sport sau de psihologie) si exista si un master sau doua . Ce nu exista deloc din cate stiu este un sistem de formare a psihologilor sportivi. In alte tari (SUA, Canada, Australia; in Europa nu stiu cum stau lucrurile) exista un sistem in care orice psiholog sportiv incepator lucreaza sub indrumare la inceput.

Dupa cum vedeti mai avem foarte mult de muncit pina la a ajunge competitivi. Suntem abia la inceput.

Workshop de Psihologia Sportului

De curand a avut loc Salonul de Psihologie. Intre seminariile la care am asistat s-a numarat si unul de psihologia sportului care era descris in programul evenimentului in felul urmator:

Institutul National de Cercetare pentru Sport, Psiholog Simina Calu „Noi abordari ale asistentei psihologice in contextul actual al performantei sportive“, workshop.
Performanta sportiva este multiplu determinata si se desfasoara intr­un context social in care, alaturi de sportivi, participa si alti actori importanti precum antrenorii, parintii, medicii, organizatorii si conducatorii cluburilor si federatiilor sportive. Prezentarea isi propune sa evidentieze, intr­un mod interactiv, abordari diferite ale interventiei psihologice in sport, centrate pe optimizarea performantelor celor care influenteaza direct activitatea sportivului de performanta: asistenta psihologica a antrenorilor, coachingul pentru antrenori, asistenta parintilor sportivilor si consultanta acordata organizatiilor sportive.

In primul rand le felicit pe Simina Calu si Alina Anghel, cele care au realizat aceasta prezentare.

Ideea esentiala a acestei prezentari, asa cum am inteles-o eu, este: Pina acum psihologul lucra in primul rand cu sportivul insa realitatea a aratat ca de foarte multe ori mediul in care lucreaza sportivul (antrenorul, conducerea clubului, colegii etc) poate avea o influenta nepotrivita care sa reduca foarte mult rezultatele muncii psihologului. Noua abordare presupune un psiholog investit cu mai multa putere, dar si mai bine pregatit, care sa isi indrepte atentia si sa intervina asupra contextului in care isi desfasoara sportivii activitatea, mai ales asupra antrenorilor. Altfel spus, scopul lor ar fi acela de a crea un sistem care sa fie centrat pe sportiv si care sa functioneze eficient.

Comparativ, din ce s-a spus la prezentare, a reiesit ca in multe sporturi la ora actuala in Romania, in centrul sistemului, elementul cel mai important il reprezinta antrenorul, sportivul fiind doar un individ care este motivat de antrenor (“antrenorul trage de sportiv”), este invatat de antrenor, este laudat de antrenor, este criticat de antrenor, este protejat de antrenor etc. Psihologul devine in acest caz si el o “unealta” a antrenorului, antrenor care pastreaza insa propriile obisnuinte si convingeri despre cum trebuie tratati sportivii. Asa cum am mai spus, in aceasta situatie, prin cateva actiuni ale antrenorului se poate foarte usor strica multa munca depusa de psiholog.

Din pacate am inteles ca exista o inertie foarte mare in sistemul sportiv, ca sunt foarte putini antrenori dispusi sa incerce noi abordari. O “lupta” pe care o duc cei de la Institutul National pentru Cercetare in Sport (deocamdata aparent singuri) este spre a incerca sa modifice sistemul sportului in Romania, sa aduca o viziune noua si moderna.

In blogul urmator am sa scriu care au fost impresiile mele referitor la acest seminar.

Psihologia fotbalistilor romani

Am gasit un fragment interesant despre psihologia fotbalului romanesc intr-un articol al unui tanar eseist si lector universitar care se numeste Paul Cernat.

Autorul spune, si pe buna dreptate, ca ne caracterizeaza “psihologia de amatori, „mica ciupeala“, obsesia ca, dupa marcarea unui gol, sa conservam cit mai mult rezultatul retragindu-ne in aparare in loc sa incercam sa marcam noi goluri, complexul fazelor superioare ale turneelor finale, blocajul psihologic in fata echipelor „cu traditie“ in cistigarea trofeelor, dependenta psihologica de un „lider maximo“ (Hagi)… Dar, pe de alta parte, avem si o cultura a contrastelor – si a contraatacului: ambitie si daruire totala atunci cind ne ajunge cutitul la os (dupa principiul “acum ori niciodata”). “

Mi-a placut ca autorul a reusit sa caracterizeze destul de bine si in putine cuvinte mentalitatea echipelor romanesti, fie ele de club sau echipa nationala.

As numi totusi cel putin o exceptie de la aceasta regula: Steaua ‘86. Eram foarte tanar atunci si nu cunosc acel moment decat din ceea ce am vazut in anii recenti la televizor, dar cel putin aparent aceea echipa avea parca o alta mentalitate. Poate au mai fost si alte cazuri de acest gen in trecut dar dupa cum ziceam sunt tanar si nu stiu foarte multe despre fotbalul dinainte de ‘90.

Articolul integral scris de Paul Cernat poate fii citit aici.