Am gasit un fragment interesant despre psihologia fotbalului romanesc intr-un articol al unui tanar eseist si lector universitar care se numeste Paul Cernat.
Autorul spune, si pe buna dreptate, ca ne caracterizeaza “psihologia de amatori, „mica ciupeala“, obsesia ca, dupa marcarea unui gol, sa conservam cit mai mult rezultatul retragindu-ne in aparare in loc sa incercam sa marcam noi goluri, complexul fazelor superioare ale turneelor finale, blocajul psihologic in fata echipelor „cu traditie“ in cistigarea trofeelor, dependenta psihologica de un „lider maximo“ (Hagi)… Dar, pe de alta parte, avem si o cultura a contrastelor – si a contraatacului: ambitie si daruire totala atunci cind ne ajunge cutitul la os (dupa principiul “acum ori niciodata”). “
Mi-a placut ca autorul a reusit sa caracterizeze destul de bine si in putine cuvinte mentalitatea echipelor romanesti, fie ele de club sau echipa nationala.
As numi totusi cel putin o exceptie de la aceasta regula: Steaua ‘86. Eram foarte tanar atunci si nu cunosc acel moment decat din ceea ce am vazut in anii recenti la televizor, dar cel putin aparent aceea echipa avea parca o alta mentalitate. Poate au mai fost si alte cazuri de acest gen in trecut dar dupa cum ziceam sunt tanar si nu stiu foarte multe despre fotbalul dinainte de ‘90.
Articolul integral scris de Paul Cernat poate fii citit aici.
