De unde pasiunea pentru psihologie sportiva

Ce postez astazi e despre mine. In mod normal evit sa fac astfel de posturi, blogul acesta incercand sa fie in primul rand un loc util celor interesati de psihologia sportului si nu un loc in care eu vorbesc despre gandurile, preocuparile sau problemele mele. Am considerat insa ca ceea ce voi scrie acum va fi de folos celor ce inceraca sa inteleaga perspectiva din care privesc eu psihologia sportului.

Aseara o prietena m-a intrebat: de unde pasiunea asta pentru psihologia sportului? Nu am stiut sa ii raspund pe loc pentru ca nu ma intrebasem niciodata. Cred ca a aparut pe nesimtite, asa cum apar probabil pasiunile in general.

Nu am acordat importanta intrebarii, dar astazi, gandindu-ma la un proiect viitor mi-a venit un raspuns.

Pasiunea mea pleaca de la multe clisee pe care le folosesc comentatorii: “Au castigat pentru ca si-au dorit mai mult victoria.”, “Si-au subestimat adversarii si fotbalul i-a pedepsit pentru asta.”, “In seara asta echipa noastra a jucat cu teama, ne-am respectat prea mult adversarii.”, “Golul primit le-a turnat plumb in ghete“, “Marcarea golului i-a descatusat pe jucatori care acum parca zburda pe teren.”, “Spiritul de echipa s-a vazut pe teren.”, “Baietii au jucat cu daruire, au fost niste adevarati luptatori.”, “Atacantul si-a pastrat sangele rece si a marcat un gol foarte important.”, “I-au cedat nervii si a facut un fault inutil lasandu-si echipa in inferioritate numerica.”, “Lipsa de concentrare si-a spus cuvantul si am primit gol foarte usor.”

Uitandu-ma la meciuri mai ales atunci cand jucau echipele mele favorite ma gandeam ca ar fi minunat sa ajung sa detin “secretele” unor astfel de situatii. Sa pot face echipa mea sa fie mai puternica psihic, “sa doreasca mai mult victoria”, “sa fie mai concentrati”, etc.. Acum aflarea acestor “secrete” si aplicarea lor sunt obiectivele mele ca psiholog.